A fost o surpriza placuta conversatia pe care am avut-o cu Roxy Rocks zilele trecute. E frumos sa gasesti oameni care inca sunt in mainstream si incearca sa puna cat mai mult din ei in munca lor.

To be continued.

Am fost la concertul sustinut de cei de la Pink Martini, la Bucuresti si am scris un guest post pentru prietenii mei de la Monden.Info. Le multumesc pentru colaborare si va invit sa cititi si voi acest articol.

Din nefericire, nu se dadea acreditari foto asa ca nu am facut poze. Insa m-am bucurat de concert si am incercat sa redau o mica parte din trairile mele in acest articol. Mai jos aveti 3 pasaje scurte:

In primul rand, Pink Martini inseamna una din cele mai apreciate orchestre de vintage music, la nivel mondial. Muzica lor e un amestec de jazz, clasic si lounge

Numele “Pink martini” te duce cu gandul la un cocktail cu multe gusturi, cu tot ce are nevoie ca sa te ameteasca si sa te faca sa mai ceri inca unul. Piesele lor constituie genul de muzica pe care l-ai asculta atat la un cocktail party cat si in surdina, in timpul unei seri cu prietenii sau persoana iubita.

(…) te pierzi in magia pieselor universale, in sunetele muzicale, in acorduri de chitara, pe corzile viorilor, aluneci pe clapele pianului si cobori la marginea scenei pentru un bis bine-meritat.

Mi-au lipsit recenziile astea!

De-a lungul timpului, am luat parte de mai multe ori la un concert “Alexandra si Alec”. De fiecare data gasesc ceva care sa ma surprinda, de fiecare data playlist-ul e diferit, de fiecare data imi dau seama de legatura speciala dintre muzica lor si coardele sensibile din mine. Nu e o recenzie a unui concert anume, e o recenzie general valabila, a ceea ce reusesc sa transmita 2 oameni asezati intr-un decor neconventional, intr-o seara oarecare.

Te astepti sa fie o alta seara obisnuita, in care iesi in localul tau preferat, cu prietenii tai. Asteptarile iti sunt mereu depasite. Incepi “la cafea”, cu o cafea sau un ceai sau un vin rosu demisec. Cu ciocolata si prajituri si mirosuri de-ale casei. O lumina mai difuza, putin rosiatica. Se aud primele acorduri de chitara. Nu ai cum sa nu tresari. Alexandra deschide microfonul, te saluta si incepe numarul de magie. Parca ai mai auzit partitura asta o data, insa te surprinde cu un alt sunet, alta vocala, alt urcus, alt vers accentuat intr-un mod diferit.



Nu stiu numele tuturor pieselor, insa stiu ca “la cafea” se transforma intr-o experienta minunata. Sunetele muzicale incep sa zboare prin camera. Alec le manuieste ca un magician si le indreapta spre cafea, spre urechile tale si spre fiecare coltisor din camera. La-uri, do-uri si bemol-uri care leviteaza si te gadila sub nas. Cuvintele ce ies din gura Alexandrei pornesc intr-un dans prin fata ta si te tin atintit la jocul lor. Pe masura ce piesele incep si se termina, puful se asterne prin camera, o simpla cafea se transforma intr-o cupa cu iubire, o cupa cu dezamagiri, cu frustrari, cu dorinte, cu fericire, cu lacrimi, cu vise, cu amintiri.

Fara sa vrei, ramai blocat, te uiti in gol, in atmosfera de cafenea obscura, cu gandul la versurile alea si la cate povesti de dragoste regasesti in ele. La una din povestile tale minunate de dragoste, la una din dezamagirile tale, la unul din visele tale neimplinite. De fapt, nu te uiti in gol ci cauti adanc in sufletul tau, rasfoiesti jurnale vechi, prafuite, murdare si jerpelite, insa la fel de actuale care oricand. Versurile alea te poarta pe taramuri nebanuite, chiar si dupa ce piesa s-a terminat.

Sunt atatea lucruri minunate care mi se intampla in timpul unui concert de-al lor, incat as vrea sa raman ore intregi in scaunul ala frumos vopsit, sa imi trec mainile prin par sau sa-mi mangai barbia si sa privesc tintit spre infinit. Si nu e numai melancolie. De fiecare data imi dau seama cate lucruri frumoase exista in lume si cat de frumosi sunt oamenii care le fac si cat de frumosi sunt oamenii care zambesc si se dedica intru totul lucrurilor care ii definesc. De fiecare data cand aud povestea lor de dragoste cantata, imi dau seama ca inca mai e speranta pentru toti cei care se simt singuratici, am din nou incredere ca exista acel suflet pereche pentru fiecare si ca sufletul ala e cu adevarat o jumatate.

Sunt atatea lucruri murdare in jurul tau. Daca vrei o ora de relaxare, de oameni frumosi si de povesti nemuritoare, te astept la un concert Alexandra si Alec. Urmatorul e pe 28 noiembrie, la Violeta’s Vintage Kitchen. Mai multe detalii aici. I will be there

Din punct de vedere tehnic, Alexandra si Alec inseamna o chitara si un microfon. Inseamna o statie si 2 scaune. Restul e magie.

Alexandra si Alec la petrecerea de Halloween din Embassy. Poza face parte din setul asta, insa e prea expresiva ca sa nu o pun separat. Alexandra cauta un frappe iar Alec era putin intrigat de preturi.

*Bonus, o poza cu o printesa din perioada renascentista:

*poza face parte din shooting-ul “KEO Vintage by Edi Enache”

Dupa Andreea Balan si Keo, Dj Twan este al treilea artist prezent pe piata muzicala romaneasca pentru care fac PR Online (si fotografii).

Dj Twan nu este roman. E elvetian, a stat destul de mult prin Los Angeles, California. Mixeaza piesele lui Keo, in concerte si a mai avut cateva evenimente la care a mixat, pana acum, insa de data asta, se lanseaza, oficial. Diseara, in Club The Dj’s, orele 21:30. Va mai mixa si Dj Cristi Stanciu.

Eu nu ascult genul asta de muzica, in general. Nu ma regasesc. Insa Dj Twan (aka Antoine) nu e comercial si e underground. Are ceva ciudat prin mixurile lui si daca nu mi-ar fi placut ce lucreaza dpdv muzical, nu lucram cu el. Insa e diferit fata de sound-ul de club romanesc actual. In change we trust!

Pe Twan il gasiti pe twitter, myspace, hi5, youtube si facebook.

Ne vedem la eveniment!

by Edi Enache

And there u have it. Shooting-ul VINTAGE cu KEO promoveaza remixul piesei Falling High, produs de Alex Greggs, care a mai produs piese pentru NSync, T-Pain, Pink, Shakira si multi altii.

Roller Sis sunt 2 fete. Nu prea am inteles daca sunt surori sau nu, daca sunt romance sau nu, daca vor lansa vreun album sau nu, daca au talent sau nu (glumesc, asta am inteles). Ele interpreteaza piesa Se Thelo compusa/produsa de Adi Sana/Edward Maya – nici nu am inteles care e treaba. Nu am inteles nimic legat de fetele astea in cele 15 minute pe care le-am petrecut in compania lor.

Stiu ca una dintre ele se numeste Isa, dar nu stiu care. Si mai stiu ca tipa imbracata in alb are cel mai fals zambet pe care l-am fotografiat vreodata. A speriat-o pana si pe Chihuahua Lilo cu zambetul ala.

Concluzia ultimilor saptamani: daca pana acum nu era evident, acum e o certitudine: industria muzicala romaneasca s-a dus dracului!

Pozele astea le-am facut la intalnirea pe care am avut-o cu 2 oameni dragi: Alexandra si Alec. A fost o seara magica, inceputa prin concursul webworks.ro pe care l-am castigat in urma cu vreo 2 saptamani.

A fost o experienta mult prea personala pentru mine, mai mult spirituala, asa ca nu o sa insir aici idei legate de cafea, muzica, biscuiti, ciocolata, povesti si tone de iubire.

In curand, o sa fac un shooting de toamna cu cei doi muzicanti. Abia astept sa ne punem ideile cap-la-cap si sa scoatem niste imagini geniale si un alt set de amintiri bune de trecut in caietul frumos colorat. Pana atunci, aveti imagini de la “repetitii”.

Edi Enache

Intrerup zecile de articole cu poze pentru piesa pe care am ascultat-o in ultimile zile: